Buzunarul de la piept

Inca o zi, inca un an, inca un suflet. Am invatat demult sa merg cu capul sus si sa ma bucur de tot ce ma inconjoara, sa deschid ochii si sa vad lucrurile mici care ma fac sa zambesc, dar si sa plang. Si am facut-o pentru ca indiferent daca ma bucurau sau ma intristau, simteam ca traiesc. Inca o fac. Sau, cel putin, incerc pentru ca vreau.
Am invatat sa ma bucur in fiecare zi de tot ce am si de tot ce am avut. Mi s-a spus deseori ca trebuie sa vad ziua de maine si sa spun mereu ca pot. Nu exista nu pot, exista nu vreau. Asa imi spuneau toti cand eram mica si eu am crezut intotdeauna. Si asa n-am spus niciodata nu pot chiar daca m-am lovit de multe ziduri. Am zis atunci ca nu vreau, de fapt. Si m-am mintit asa multi ani, mult prea multi.
Viata e facuta din lucruri mici. Prea mici sa iti dai seama cat de importante sunt, de fapt, si prea mici ca sa le vezi clar in fiecare zi. Un lucru mic mi-a adus multa bucurie, ani la rand, dar prea putini. Un lucru mic care era de fapt un suflet mic. Si l-am iubit. Acum nu mai e. Imi amintesc cum a fost ziua cand a venit la mine, dar si mai mult imi amintesc ziua cand a plecat. Acum nu mai am decat o poza rece. Oare de ce nu am facut mai multe? Macar atat sa fi facut... As vrea sa pot sa schimb ceva, pentru ca vreau! As vrea sa il tin in buzunarul de la piept si sa nu-l las niciodata singur. Asa as vrea. Dar nu pot. Am spus-o. NU POT. Si nu pentru ca nu vreau..

Minus 1 an

Un an calendaristic, sau un an productiv, sau un an lumina, oricum ar fi tot un an e. Si anul meu e unul singur ca de aia ii zic an si nu ani si nu poate decat al meu sa fie pentru ca eu scriu despre el. Ce poti sa faci intr-un an? Ei bine, cica multe sau putine, depinde din ce punct de vedere privesti. Eu cred ca n-am facut nimic in anul asta, ci doar am primit. Si dupa cum fiecare primeste ceea ce merita, iata cum si eu, la randul meu am primit. De dat as fi dat insutit inapoi numai ca nu am mai apucat. A fost un an bun, productiv, recolta bogata si m-a tinut ocupata tot timpul.

Cica e bine sa primesti, ca lumea se gandeste la tine si ca inseamna ca meriti. Ma rog... Eu am primit, ohoo si inca cat sau mai bine zis cate. Le-am primit pe toate si inca repede si cu nesat. Sunt asa de multe incat anul asta cred ca e mai lung cu vreo 2 ani decat de obicei pentru ca altfel nu as fi avut timp sa ma "bucur" de toate. E drept ca "bucuria" de a fi in centrul atentiei timp de un an de zile m-a obosit un pic, mi-a furat cateva zeci de ore de somn, cateva kilograme, un pic de culoare din obraji si ceva ce ar fi putut fi al meu, dar asta nu ma poate face decat sa ma bucur ca traiesc inca...

Dar, daca stau bine sa ma gandesc, anul calculat de mine nu incepe chiar din ianuarie, deci practic s-a cam incheiat. Problema e ca, in stilul meu caracteristic, pentru ca sunt asa cum sunt, am mai primit o extindere, cateva luni in plus ca un bonus, asa ca aaaanul meu, ca doar e mai lung, o sa se incheie in decembrie. Prin urmare, mai am de primit. Stau linistita. Sigur ce e al meu e pus deoparte pentru anul asta asa ca astept.

BRING IT ON!!!!! Mai pot inca!

Despre nimic. Relativ nimic...

Timpul este relativ. Relativ scurt, as adauga. Si este relativ pentru ca poate fi foarte scurt atunci cand faci ceva care iti face placere sau scurt atunci cand iti amintesti de operatia pe care ai suferit-o acum 2 ani, dar ai senzatia ca parca ieri s-a intamplat. Pentru ca timpul se calculeaza in functie de distanta, de oricare fel ar fi ea, pot spune ca si distanta este relativa, dar, relativ lunga, dupa parerea mea pentru ca oriunde vrei sa ajungi, ai de parcurs o distanta care, oricat de scurta ar fi, este, de fapt, relativ lunga pentru ca timpul este relativ scurt din moment ce ai o anumita ora la care trebuie sa ajungi. Plimbarile sunt relative pentru ca sunt de mai multe tipuri: pe jos, cu masina, cu trenul, cu bicicleta, in interes personal sau profesional. Pot sa ma plimb pentru ca vreau sa iau o gura de aer curat - interes personal, sau pot sa ma plimb pe strazi pentru ca vreau sa imi intaresc muschii gambelor eu fiind cine stie ce sportiv de performanta / curier - interes profesional. Prin urmare, scopul plimbarilor este relativ, deci scopul este relativ. In functie de scop, distanta si timp iti construiesti starea de spirit care poate fi relativ buna sau nu. Dar oricum ar fi ea, tot relativa este.
Asa ca: tu ce faci? Relativ bine, nu?

In baie

Ea se pregateste de dus. Isi ia hainele de schimb si intra in baie. Se dezbraca, isi pune hainele in cosul de rufe in functie de textura si culoare si se uita in oglinda. De unde or fi aparut ridurile astea? Si cu sprancenele ce s-a intamplat? Abia m-am pensat! Pana se incalzeste apa se aplica partea de cosmetica cu demacherea, pensarea partiala, ridicarea sanilor cu mainile si incordarea feselor. Inainte de a intra in cada, se utilizeaza cantarul din baie care, clar, s-a defectat peste noapte. Incepe dusul. 10 minute de apa fierbinte pentru incalzire si inmuiere a pielii. Pentru fata se foloseste mai intai buretele din alge de mare impreuna cu lotiunea de curatare si hidratare cu aloe vera; apoi se aplica masca cu particule de aur pentru regenerarea celulelor. Inca 10 minute de apa fierbite pentru corp si apoi loufa cu gelul de dus exfoliant cu extract de castravete de mare si Q10 plus. Se clateste cu apa timp de 10 minute si se aplica crema de dus mineralizanta cu extract de mure si gem de caise cu samburi. Abia acum se ia samponul cu gin seng si se maseaza parul timp de 3 minute. Se clateste abundent si se repeta actiunea, numai ca acum cu sampon cu extract de miez de nuca braziliana. Se clateste cu apa minerala pastrata special in dulapiorul ticsit de la baie si se aplica masca regeneratoare cu miere si albine. Dupa 20 de minute, se clateste cu apa rece si se incheie procesul de spalare. Apa de pe corp si par se tamponeaza usor cu prosopul egiptean si, cand pielea este uscata se aplica, de jos in sus si in sens circular, crema hidratanta pentru picioare, crema anticelulitica cu extract de cafea, crema de marire si sustinere a sanilor si crema de hidratare a fetei impreuna cu crema impotriva cearcanelor si cea de micsorare a ridurilor de expresie. Proces tehnologic incheiat: circa 1 ora.
El se pregateste de dus. In dormitor, stand in pat, se dezbraca de haine si le arunca langa sifonier, aranjandu-le sub forma de stiva. Sosetele sunt pastrate in picioare pana in baie, cand sunt scoase cu degetele mari ale picioarelor si aruncate langa cosul de rufe. Se spala cu acelasi sapun pe fata si pe corp, foloseste un sampon antimatreata si se clateste. La finalul celor 5 minute de dus, baia este acoperita de un strat de apa cu clabuc si sosetele plutesc nestingherite. Prosopul nu este folosit la sters ci, pentru scurt timp, la acoperitul partilor intime care vor fi expuse cu mandrie intr-un ritm alert imediat ce-o va intalni pe ea.
Toata lumea este multumita.

Ai nostri ca brazii...

De ceva vreme, ma tot plimb prin oras cu diverse treburi, asa ca, dupa lungi perindari si interactiuni cu oamenii, n-am putut sa nu observ faptul ca, in ultima vreme, suntem din ce in ce mai bronzati, nu numai la ten, ci si la caracter.
Recent am vazut un sondaj conform caruia, 7 copii din 9 sunt rromi. Magazinele de bijuterii sunt detinute in proportie de 99% de cetateni de etnie roma care etaleaza, in mod obligatoriu, medalioanele Mercedes, cruciulitele si bratarile a cate 2 kg fiecare, inelul in forma de puma sau te miri ce alte opere de arta. Magazinele de incaltaminte sufera de acelasi tratament, cu produsele lor "de aur", sclipitoare, din piele de sarpe sau crocodil, cu catarame de firma si toc a la Prince. Hainele "de firma", atat de iubite de noi, romanii ca si natie, nu mai sunt vandute in magazine, ci comercializate in portbagajul limuzinei Mercedes, la un colt de strada, sau pe o taraba in piata, cu asigurararea ca e marfa "buna", de calitate, adusa din Germania, Franta, Italia, etc.
La restaurant, ospatarii fac parte tot din aceeasi categorie si te servesc la masa cu aceeasi atitudine superioara derivata din bijuterii, pantofi si haine. In trafic, masinile tip limuzina te vor depasi pe toate partile, fara semnal, iti vor taia calea, iti vor arata degetul mijlociu, te vor claxona, iti vor face semn cu farurile, sau, vor scoate pistolul la semafor si, daca soarta iti este intr-adevar neprielnica, chiar vor trece la fapte. Sa nu ai vreo indoiala ca soferului ii lipseste vreunul din accesoriile de mai sus. Doar acestea il indreptatesc sa aiba o atitudine superioara fata de tine, un muritor de rand care muncesti ca prostul 8 ore pe zi si ai o masina luata in leasing, pe care, posibil, o vei returna cat de curand.
Casele, castelele, palatele de clestar care apar peste noapte in cine stie ce parc, sunt si ele de aur, cu turnulete, popice la balcoane, lei si ingeri de ispos, pitici de gradina si fantani arteziene. Nuntile din ziua de azi sunt "de poveste", cu calesti, rochii, mancaruri alese, zestre din partea miresei si garantii in bani din partea mirelui, desfasurate pe fundalul sonor al "talentatilor" nostri muzicanti Adi de Vito and co. Si ca tot veni vorba de nunti, nu pot sa nu mentionez inmormantarile. Azi am vazut ca sarmanul de 65 de ani care si-a cautat implinirea trupeasca in patul unei studente la medicina si a sfarsit tragic, impachetat si gata de ultimul drum, va fi inmormantat maine intr-un sicriu cu aer conditionat. Am mai vazut morminte pe niveluri, cu televizor, pat, bar, geamuri improvizate si perdele de aur, dar in veci nu m-as fi gandit ca tocmai aerul conditionat lipsea. Mea culpa.

N-am chef

M-am gasit in dictionar: cel care se complace în inactivitate; înclinaţia celui căruia nu-i place, care nu doreşte, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândav. Mai simplu spus, lenes. Astazi imi este lene. Nu ca ieri sau saptamana trecuta sau oricand altcandva nu mi-a fost, dar azi e culmea. Mi-e lene sa stau pe scaun, mi-e lene sa imi misc mainile, sa vorbesc, sa caut chestii inutile pe net, sa imi aduc sticla cu apa. Nici treaba nu am, dar de stat la birou trebuie sa stau, ca e luni si oricum mi-e lene sa gasesc o scuza sa plec.

Mi-e o lene de ma doare si totusi, nu ma plang. Prefer sa-mi fie lene decat sa ma apuce vreun exces de zel si sa muncesc. Daca muncesc, dispare lenea si se instaleaza oboseala si stresul. Daca muncesc, sigur nu o sa-mi placa si eu am fost invatata sa fac numai ce-mi place atat timp cat nu-i deranjez pe ceilalti. Fiindu-mi lene, nu voi scoate niciun sunet, nu voi alerga prin birouri si toata lumea va fi multumita. Lenea nu este un defect, este avantajul celor din jur.

Lenea nu e nimic altceva decât o obişnuinţă de a te odihni înainte de a obosi. - Jules Renard
Lenea nu înseamnă să nu faci nimic. Lenea înseamnă să fii liber să faci orice. - Floyd Dell

Ocupatii traditionale romanesti

Eu am crescut intr-o familie de inventatori. Nebrevetati. Desigur ca am invatat si eu sa repar lucruri prin diverse metode si asa am devenit baiatu' lu' tata, cum ma striga dragii mei prieteni. Aseara am dezbatut aprins metodele nebrevetate de solutionare a problemelor de orice fel. Asa ca incep cu mine. Eu am inceput timpuriu, cu papusile facute din linguri de lemn (nu ca nu as fi avut si altele genuine), cu trusa de scule din camara folosita pentru construirea de macarale din setul-jucarie de constructii, cu inventarea stampilelor pentru scutirile medicale pentru scoala. Initial le desenam cu mana si imi lua vreo 2 zile. Apoi a aparut oul. Acum stiu ca el a fost primul. Cu gaina n-ar fi mers in veci. In timp m-am perfectionat si am trecut la lucruri mai importante: montarea mobilierului cu foarfeca, spargerea gresiei si a faiantei cu surubelnita, izolarea tevilor, geamurilor, cazii cu chit. Toate acestea au culminat cu trusa de cusut. Nu stiu sa cos, nu-mi place si nu vreau sa cos, dar este cea mai buna inventie a secolului. Foarte recent m-a salvat de rusine. Mi-am cumparat o pereche de pantofi care imi erau un pic largi. Da! I-am stramtat. Nu spun cum, dar daca sunteti la ananghie, da-ti un semn si apar imediat inarmata cu acul si ata.
Trecand la altii, dragul meu e la fel de inventiv. Bate schnitzel-ele cu sticla de vin, se fereste de tantari dormind cu totul in cearceaful plic, prinde mustele cu o bucata de scoci (sau cum s-o scrie) atarnata de lustra, izoleaza usile de la debara tot cu scoci si repara masina tot cu scoci. Administratorul blocului repara orice cu lanterna. De genul: ne-a inundat vecinul - stai sa aduc lanterna, trebuie sa reparam terasa - stai sa aduc lanterna, vreau sa platesc intretinerea, nu tin neaparat dar.. - stai sa aduc lanterna. Tatal meu pleaca inarmat cu pistolul cu silicon. Il protejeaza de atacatori si repara orice, de la cada, la masina si banci de lemn. Mai stiu pe cineva, ruda in devenire, repara orice cu bataia: ai intarziat - poate te bat, ai grija; imi trebuie o surubelnita - nu ma enerva, poate te bat; ai vazut filmul aseara? - am vazut - imi venea sa te bat. Prietena mea repara orice numai cu un telefon. La OPC, CNA, CNN sau orice altceva. Dar e eficienta. Mai stiu pe cineva, nu spui cine, persoana importanta, a inlocuit traditionalul facalet cu undita. Si daca as sta sa ma mai gandesc cred ca as mai gasi inovatii de genul asta. Asa ca dormiti linistiti, noi veghem, care cu ce gaseste.

Munca innobileaza sau mobileaza

Birou mare, mic, nu conteaza, toti am fost acolo. Nu vorbesc despre activitatea desfasurata in birou, ci despre oameni. Daca exista o firma, exista personal si, inevitabil un sef sau mai multi. Seful este fiinta suprema la care se inchina adeptii muncii. Programul este unul stabil pe care toata lumea, fara exceptie, incearca sa il fenteze cat mai des. Toti avem biroul nostru, calculatorul nostru, telefonul nostru si messengerul deschis si camuflat printre zeci de foi de internet deschise. In fiecare zi trebuie sa te conformezi sarcinilor stabilite in contract la fisa postului. Asta inseamna sa vii la birou cand te trezesti, sa inventezi o scuza plauzibila pentru intarziere sperand ca seful este naiv si te crede sau e de gasca si se preface ca te crede, sa iti pornesti calculatorul, timp in care iti pregatesti ceaiul, cafeaua, laptele sau ce-ti place mai tare si sa faci o pauza bine meritata. Durata pauzelor este direct proportionala cu volumul de munca. Dupa vreo 2 ore de cand ai ajuns la birou, te asezi pe scaun obosit deja si verifici cine este online, ce a mai patit fiecare sau ce program ai dupa serviciu. Faci o tura prin adresele de e-mail, ziare, daca te pasioneaza vreun cancan, faci un test pe facebook si cedezi nervos. Trebuie sa iei o pauza. Te ridici si mergi sa fumezi impreuna cu alti 10 oameni din birou care au la fel de multa treaba ca si tine. Ai grija, totusi, sa iei cu tine un dosar pe care il plimbi grav pana la iesirea din birou, ca sa stie lumea cat de ocupat esti. Revii la birou si aloci cinci minute proiectului la care lucrezi intens in fiecare zi, dar ti se face foame. E totusi, ora pranzului asa ca pleci la masa nervos sau comanzi ceva pe internet. Mananci si te uiti cu exasperare la cat de greu trece timpul si cat de multa treaba mai ai (..sau nu). Iei acelasi dosar si iesi pe usa grabit. Afara te asteapta aceeasi oameni de mai devreme, fiecare cu dosarul lui. Ai mancat prea mult, prea bine, prea prost sau nu ti-a priit. Stai la calculator si te uiti in gol. Mai faci un test. Dupa o zi ingrozitor de obositoare, vine si ora de plecare. Vrei sa-ti dai demisia, nu mai suporti! Las'ca pana maine trece si sigur castigi la loto duminica.

Am intalnit si femei fericite, dar nu azi

Femeile pe care le-am cunoscut de curand, fac parte dintr-o latura adiacenta a umanitatii. Sunt puternice, sunt independente si au o varsta care variaza intre 30 si 50 de ani. Ele se deosebesc de celelalte categorii de femei - de care voi vorbi cu alta ocazie - prin atitudinea serioasa, riguroasa sau constipata, cum imi place mie sa o denumesc, fata de orice intamplare din jurul lor. Viata acestor femei este grava, fara exceptie. Simtul umorului este o contra-calitate condamnabila, la fel cum organele sexuale si activitatea combinata a acestora nu s-au inventat. Discutiile in care sunt angrenate sunt elevate, iar vocabularul pe care il poseda este unul care abunda in termeni de specialitate. Intotdeauna ele vor afisa un zambet politicos si iti vor raspunde la salut, dar niciodata nu te vor saluta. Doar este unul din avantajele femeii independente si implinite sa isi selecteze oamenii demni de a le auzi glasul. Activitatea pe care o desfasoara, in general, femeile din discutie, este una practica, fie ea medicina, inginerie, profesorat sau comert. Latura literara lipseste cu desavarsire, neavand un scop precis.
Aceste doamne, ca doar sunt numai niste doamne, vor avea, inevitabil, un animal de companie. De cele mai multe ori, acesta va fi un caine extrem de mic, cu un nume siropos si care le va iubi sincer si neconditionat. Programul nu poate fi decat un orar strict, fara abateri, cu o ora fixa de ajuns la birou, de baut cafeaua, de mancat pachetelul bio, de plecat acasa si de urmarit emisiuni culturale. Sfarsitul saptamanii va fi unul extraordinar de fiecare data, plin de intamplari educative petrecute impreuna cu catelul ShuShu in parc.
Familia nu este inca intemeiata dintr-un motiv foarte clar: "Mai este timp...". Deci sunt independente pana la capat. Pe vremea mea, cum ar spune bunica, aceasta independenta se numea singuratate, iar aceste femei se numeau fete mari . Acum ele sunt femei de cariera si sunt fericite.
Norocul, sau nenorocul m-a facut sa cunosc un numar sperietor de mare de femei de cariera.
Asa ca pot spune ca am intalnit si femei fericite, dar nu azi. Si nici saptamana trecuta. Si nici mai demult. Si asta nu din cauze sociale, anatomice, sau ce ar mai putea exista.

O saptamana stralucitoare!

Bine ca e vineri. Rau ca inca e vineri. Bine ca maine e "uichend", rau ca nu ma bucur si eu de el. Si ca sa explic starea mea euforica, iata: Luni - linistea dinaintea furtunii; Marti - ma trezesc tarziu, nu am haine ca sunt toate spalate si inca ude, gasesc o pereche de pantaloni si ma adaptez, plec la birou si pe drum omor o vrabie cu masina, ajung la birou unde se intampla prea multe ca sa mai povestesc, pe la ora 11 mi se rup pantalonii, ma urc in masina si ma duc acasa sa ma schimb, imbrac in graba o fusta, ma urc in masina si ma lovesc cu usa in cap, ajung la birou, ma dau jos din masina, calc pe fusta si o rup, ajung seara acasa si ma culc de frica sa nu imi rup gatul; Miercuri - plec dimineata cu masina, mi se rupe un cablu si moare motorul, il repar cu 'scoci', ajung la birou, liniste pentru restul zilei; Joi - minune! nimic; Vineri (azi) - sunt mutata din birou, ajung in altul unde am dotari de ultima ora pentru un muzeu: mouse cu bila care, surprinzator, functioneaza, monitor pe lampi, de unitate nici nu vreau sa vorbesc, si tastatura cu scartz. Sunt fericita!
Mai sunt doua zile. Maine merg la o nunta, duminica merg la o petrecere. In orase diferite. Am incredere, stiu ca pot. Nu o sa ma dezamagesc. Vreau sa imi demonstrez ca pot sa depasesc barierele de pana acum.

Prima zi

Se facea ca era o frumoasa duminica de Paste care mirosea a cozonac. Se mai facea si ca un anume Iosif si o anume Maria, concepusera cu noua luni in urma, un Fat-Frumos. Acest Fat-Frumos cu nume de Cosmin, deja stabilit inca de pe vremea conceperii initiale, se hotari sa vina pe lume in aceasta zi. Asa ca incepu sa bata la portile lumii in acea dimineata de Paste. Si batu, si batu, si batu, vreo 12 ore pana cand, in sfarsit, o mana prietenoasa il intampina. Si veni acest Fat in aceasta lume a noastra, cu trambite si surle, cu tipete si urlete si cu o pofta nemarginita de cozonac. Dar povestea ar fi prea simpla... Aceeasi mana care il intampina pe Fat il si intinse mamei sale pentru o prima imbratisare. Si plangea mama de bucurie, si plangea de durere, dar ce planse ea de uimire cand vazu ca al ei Fat-Frumos, Cosmin, era, de fapt, o mica Ileana Cosanzea.
Si trecu timpul... Incepu scoala, se termina scoala, incepu facultatea, se termina si ea. Ileana Cosanzeana lua fraiele vietii in maini si pleca din casa parinteasca alaturi de Fat-Frumosul ei. Iar trambite si surle, iar tipete si urlete si niciun cozonac. Trecu iar timpul. Mirosul de cozonac incepu sa se simta iar si se lasa linistea. Parintii au inteles ca fata a crescut chiar daca timpul trecu prea repede pentru ei.